Moda

Bluze elegante de damă – un ghid printre trendurile anului 2020

Bluzele sunt unul dintre elementele de bază în garderoba femeilor. Avem modele în versiuni simple, basic şi pentru ocazii speciale. Astăzi ne ne vom îndrepta atenţia către cele basic, deoarece tocmai cu ajutorul lor vom crea ţinute  pentru birou sau la ieşiri mai importante. Prezentăm bluzele elegante de damă, care sunt la modă în anul 2020.

Bluzele din aceste materiale sunt la modă

Tendinţele sunt mereu în schimbare şi surprind pe toţi cei interesaţi de modă. Să analizăm mai întâi ţesăturile care vor domina străzile în anul 2020. În acest sezon, materialele subţiri, transparente  precum şifonul, organza, sau  broderiile sunt perfecte pentru zile de vară. De asemenea deosebit de elegante sunt bluzele de damă din dantelă, sunt deosebit de feminine şi vor conferi un puternic accent romantic outfitului. Din moment ce romantismul, patchwork-ul şi detaliile decorative, care de asemenea vor fi un element caracteristic ale celor mai elegante bluze din acest sezon.

Nu trebuie să uităm de trendul care mizează pe naturaleţe şi care de câteva sezoane ocupă prima poziţie. Materialele eco, vâscoza, bumbacul 100% sau inul, vor fi mereu în vârful modei must have. Colecţia sustainable fashion de la bonprix.ro,  combină practicile ecologice de crearea modei în armonie cu mediul înconjurător, cu o coloristică subtilă şi naturală – unele dintre culori sunt obţinute din produse naturale cum ar fi lavanda sau coaja de lamâie!

Culorile bluzelor elegante de damă

Cele mai citite articole

În fiecare sezon oamenii din industria modei aşteaptă cu nerăbdare rapoartele pregătite de agenţiile de specialitate  şi designerii internaţionali, care dicteză culorile de top din respectiva jumatate de an. În 2020 cele mai importante culori trebuie să combine stabilitatea şi tradiţia în contrast cu nuanţele puternice şi energice.

Prin urmare, atunci când căutăm bluzele elegante de damă,  care fac parte din cele mai noi trenduri, hai să le alegem pe cele de culoare albastră – nunaţa Classic Blue,  Faded Denim, sau frunzele portocalului de vară, roz coral sau menta. Pentru adepta stilului clasic, care adoră hainele universale şi  armonizate, bejurile sau bluzele albe de damă vor fi alegerea perfectă pentru zilele de vară. Aceste culori au o putere mare, deoarece indiferent de trendurile predominanate, ne vom simţi întodeauna bine în ele şi vom arăta elegant.

Croiala bluzelor de damă

Bluzele pentru femei sunt unele dintre acele haine, care se prezintă în  mii de croieli. În anul 2020, vor domina gulerele decupate fantezist, decorate cu volanaşe, cu tăieturi sau rulate. Împreună cu trendul pentru un look romantic, se reîntorc mânecile bufante  precum şi decolteul caro. În top vor fi şi bluzele de damă înnodate.

Vara anului 2020 se anunţă deosebit de romantică şi feminină. Bluzele elegante de damă (disponibile şi pe bonprix.ro) aliniate cu trendurile predominante, datorită elementelor decorative şi a ţesăturilor, pot fi, elementul cheie atât  al ţinutei de birou cât şi pentru alte ieşiri importante.

Cele mai citite articole

Femei Moderne

Adauga comentariu

Click aici pentru a scrie un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!