Diverse

Economiseşte inteligent – Ghid complet

Bugetele multor familii au fost destul de mult afectate ca urmare a anului dificil prin care am trecut, iar previziunile în ceea ce privește evoluţia economiei naționale sunt incerte. Astfel că și bugetele cetăţenilor sunt în pericol, motiv pentru care se recomandă ca fiecare familie să înceapă să facă economii într-un mod rațional.

Desigur, în cazul în care banii nu sunt suficienți, o soluție la care oamenii pot apela constă în serviciile unui amanet, însă este important ca împrumutul acordat de acesta să poată fi rambursat, la finalul perioadei contractuale.

Astfel, oamenii pot ţine cont de aspectele prezentate mai jos în vederea unei economisiri responsabile.

  • Monitorizarea cheltuielilor

Pe lângă cheltuielile fixe, cum sunt facturile, întreţinerea, abonamentele la telefon sau TV, în fiecare familie există și alte cheltuieli lunare, pentru care se recomandă o evidenţă. În acest fel se poate observa mai ușor pe ce elemente se cheltuie cei mai mulți bani și dacă sunt cu adevărat necesare. În baza acestei evidențe, pot fi reduse cheltuielile inutile.

  • Deschiderea unui cont de economii 

O bună modalitate de a economisi bani constă în depunerea unei anumite sume într-un cont de economii sau chiar într-o puşculiţă, pentru a avea siguranța unui fond în cazul unei urgențe.

O modalitate populară pe care economiștii o recomandă este metoda 50 – 30 – 20. Acesta se referă la cheltuielile lunare din veniturile încasate astfel: 50% reprezintă cheltuielile fixe, 30% cheltuielile pe lucrurile preferate sau pasiuni, iar 20% să fie depuşi într-un cont de economii. 

  • Cumpărăturile să fie făcute numai cu o listă clară 

Cheltuielile destinate cumpărăturilor, în special cele dedicate aprovizionării cu alimente, reprezintă un cost ce nu poate fi eliminat, ci controlat. Acest lucru se poate face numai dacă se merge cu o listă clară de cumpărături, care să cuprindă toate alimentele și lucrurile necesare pentru casa – detergenţi și alte produse pentru curățenie – lista de la care nu ar trebui să se facă nicio abatere.  

  • O zi fără cumpărături 

Pentru a fi mai ușor de controlat cheltuielile, specialiştii recomandă stabilirea unei zile pe săptămâna în care să nu se facă deloc cumpărături. Această metodă poate fi privită ca o joacă sau ca o provocare, care poate scoate la iveală diferite aptitudini sau noi pasiuni, cum ar fi prepararea unui fel de mâncare cu ce se găsește prin frigider sau cămară etc.

Femei Moderne

Adauga comentariu

Click aici pentru a scrie un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!