Cât timp trebuie să porți un aparat dentar și de ce?

Aparatul dentar poate fi purtat atât în copilărie, cât și mai târziu, când pacientul ajunge la vârsta maturității. Cu toate aceste, nu vorbim despre un plan de tratament universal valabil. Fiecare pacient primește indicații personalizate. Durata tratamentului poate varia destul de mult în funcție de fiecare pacient, dar există niște repere pe care le poți avea în vedere.

Citește acest articol până la final pentru a găsi explicații clare – cât timp trebuie purtat un aparat dentar fix, când se recomandă tratamentul cu aparat ortodontic invizibil, cât se poartă și de ce.

Durata tratamentului cu aparat dentar

Tratamentul ortodontic durează, de regulă, între 1 și 2 ani, dar există și excepții. În unele cazuri, se recomandă un tratament mai îndelungat, de până la 3 ani sau un tratament mai simplu și mai rapid, de 6-9 luni. Sunt niște variații considerabile, nu-i așa? Explicația este simplă. Durata tratamentului depinde de severitatea cazului, de vârsta pacientului și de cooperarea acestuia. Malocluziile severe nu se pot rezolva peste noapte. De altfel, chiar și problemele minore pot fi rezolvate greoi dacă pacientul nu se implică – nu respectă controalele periodice, nu păstrează o igienă orală corectă, nu respectă programul pentru purtarea aparatelor dentare mobile etc.

Importanța purtării aparatului dentar

Urmează să mergi la un cabinet stomatologic în București pentru a purta o primă discuție despre aparatul dentar? Să știi că ortodonția nu înseamnă doar alinierea corectă a dinților. Iată de ce aparatul ortodontic se poartă mai mult timp:

  • Remodelarea osoasă necesită mai mult timp: Când aparatul ortodontic aplică presiune asupra dinților, osul începe să se remodeleze. Este un proces lent;
  • Stabilizarea dinților: Chiar dacă dinții sunt drepți după câteva luni, aceștia vor avea tendința de a reveni în poziție naturală. E un proces normal. Pentru a controla acest lucru, este nevoie ca osul și ligamentele să se fixeze în noua poziție;
  • Corectarea mușcăturii: Poate că dinții arată bine după primele luni, dar dacă ocluzia este afectată, va fi nevoie de mai mult timp pentru corectare. Prin ocluzie ne referim la mușcătură, la modul în care dinții de sus se întâlnesc cu cei de jos. Este o etapă care necesită mai mult timp. Nici de data aceasta nu poți grăbi lucrurile.

Factori care influențează durata purtării aparatului dentar

Medicul decide cât timp vei purta aparatul dentar. Perioada estimată inițial se poate prelungi sau micșora în funcție de răspunsul organismului. Iată ce influențează durata purtării aparatului dentar:

  • Tipul tratamentului ortodontic: Aparatele dentare clasice sunt, de regule, cele mai rapide, fiind considerate potrivite pentru cazurile complexe. Cele din safir sau ceramică sunt la fel de eficiente, dar uneori au nevoie de mai mult timp. Aparatele dentare linguale sunt mai greu de ajustat, ceea ce înseamnă că, în unele cazuri, tratamentul se poate prelungi;
  • Severitatea problemelor dentare: Înghesuirile severe, rotațiile complexe sau mușcătura adâncă sunt doar câteva exemple. Acestea pot prelungi durata tratamentului;
  • Vârsta pacientului: Contrar așteptărilor, chiar și adulții pot obține rezultate excelente, doar că procesul poate fi mai lent. Osul este mai dens, mai puțin flexibil, ceea ce prelungește tratamentul, dar nu îl face imposibil;
  • Cooperarea: Știai că tu poți influența mult durata tratamentului? Dacă nu porți elasticele, dacă nu respecți controalele lunare, nu te speli pe dinți și nu semnalezi deteriorarea bracketurilor, tratamentul poate fi prelungit cu luni bune.

În concluzie, aparatul dentar poate fi purtat mai mult sau mai puțin, în funcție de caz. Unii pacienți urmează tratamentul ortodontic timp de 12 luni, în timp ce alții au nevoie de mai mult timp pentru a obține zâmbetul mult visat.

centraladmin

centraladmin

Articole: 2917