Alături de albirea dentară, aparatul dentar este tratamentul stomatologic supus celor mai multe zvonuri și mituri mai mult sau mai puțin (mai degrabă mai puțin) adevărate.
Sub haloul unei ere în care avem acces la toată informația din lume, este vital să separăm informațiile reale de cele false – miturile te pot ține departe de dantura la care ai visat. Dr. Andrei Constantinovici vorbește despre cele mai întâlnite mituri despre tratamentul cu aparat dentar și măsura în care ele sunt adevărate.
1.Tratamentul cu aparat dentar doare insuportabil
Este firesc ca în primele zile de la aplicarea aparatului dentar să simțim un disconfort, o oarecare tensiune, însă nu neapărat obligatoriu. De asemenea, fiecare reactivare a brackeților poate veni cu această tensiune – însă nu se pune problema nicidecum de o „durere insuportabilă”, ci mai degrabă de un disconfort (opțional, nu apare la toți pacienții), care trece în câteva zile.
Senzația de disconfort depinde de specialist și de cât de experimentat este în ceea ce face – de cele mai multe ori, nu există o durere acută îndelungată, ci o senzație neplăcută pentru câteva zile.
2. Tratamentul cu aparat dentar este inestetic, arată urât
La începuturile lor, aparatele dentare nu erau cele mai estetice soluții de tratament; însă lumea stomatologică se schimbă. De la aparatul clasic din metal – care, oricum, își îmbunătățește din ce în ce mai mult aspectul – am ajuns la aparate dentare moderne, extrem de estetice, care devin chiar un „accesoriu” pentru cel care îl poartă.
O altă soluție pentru cei care își doresc ca tratamentul să treacă cât mai nevăzut de ochii celorlalți este tratamentul cu aparat dentar invisalign, o soluție modernă de aparat complet transparent, invizibil și, deci, cu o estetică desăvârșită.
3. Tratamentul cu aparat dentar poate fi folosit doar la copii
Aparatele dentare corectează orice dantură – indiferent dacă vorbim de una de 12, 35 sau 58 de ani. Atât timp cât este aplicat corect, pe dinți sănătoși, aparatul dentar își face treaba la orice vârstă. Într-adevăr, sunt cazuri în care tratamentul cu aparat dentar durează mai mult în cazul adulților decât al copiilor, însă eficiența sa este aceeași.
4. Tratamentul dentar este doar un moft și costă foarte mult
Acest mit cuprinde, de fapt, două informații false; să le luăm pe rând: tratamentul cu aparat dentar nu este doar un moft la care apelăm ca să „arătăm mai bine”. Anomaliile dentare, indiferent de tipul lor, nu ne afectează doar la nivel estetic, ci afectează funcționalitatea și sănătatea dinților noștri.
Tratamentul cu aparat dentar previne apariția cariilor, ne permite o igienă orală corespunzătoare, ne corectează mușcătura, elimină riscul fracturării dinților și deteriorării dentare – deci, aparatul dentar nu se aplică doar din considerente estetice.
Când vorbim despre cat costa un aparat dentar, răspunsul este: cât vrei tu. Pentru că stomatologia este în continuă modernizare și îmbunătățire, tratamentul cu aparat dentar nu mai este o soluție utopică, inaccesibilă, ci, dimpotrivă: piața ne oferă o mulțime de variante din care putem alege în funcție de bugetul nostru. Într-adevăr, aparatele dentare ultramoderne vor fi mai costisitoare, însă cele clasice se pliază pe orice schemă de buget.
5.Tratamentul cu aparat dentar funcționează doar cât purtăm aparatul și durează ani de zile
În realitate, tratamentul cu aparat dentar nu durează atât de mult – el poate fi purtat pentru maximum doi ani, în funcție de mai multe criterii (vârstă, starea anomaliilor, aparatul dentar pentru care optăm, atenție pe care pacientul o acordă îngrijirii etc).
Iar după ce este înlăturat, aparatul dentar va fi înlocuit de unul de contenție (adică de o gutieră din plastic), care va asigura că dinții tăi rămân și după tratament în poziția dorită, care îi „fixează”, practic, definitiv. Deci tratamentul cu aparat dentar NU funcționează doar cât purtăm aparatul, ci ne îndreaptă dinții permanent.
Fie că o credem sau nu, miturile ne țin departe de dantura la care am visat, frumoasă și sănătoasă. Un astfel de tratament nu ne transformă doar dantura, ci întreaga viață: zâmbim mai mult, mai cu încredere, deci avem un confort psihic sporit. Informația are extrem de multă putere astăzi, motiv pentru care e vital să o trecem atent prin filtrul realității; acum că știi că aceste mituri despre aparatul dentar sunt false, ce te mai ține departe de dantura ta de vis?